Noi suntem tineri, dar nu indiferenţi, chiar dacă încă multe adevăruri urmează să le descoperim pe parcursul vieţii. Tinereţea este o forţă a viitorului, este motorul schimbărilor bune, pentru întreaga comunitate. Indiferenţa înseamnă degradare. Tinereţea, din păcate, este trecătoare şi multor tineri asta le scapă, deoarece cred că ei nu pot să înfrunte destinul. Devin impasibili, greşeală greu de înlăturat, şi se conformează tuturor acelor factori şi circumstanţe care le provoacă rău. Un tînăr poate fi responsabil, chiar şi la o vîrstă fragedă, important să vrea. Dar cît de des contemplează ei în ce ţară îşi doresc să trăiască?
Noi, tinerii, vrem să trăim într-o ţară în care justiţia şi legea sunt respectate.
Noi vrem să trăim într-o ţară de succes.
Noi vrem să trăim într-o ţară în care să avem un viitor, un serviciu bun, o familie frumoasă.
Noi vrem să trăim într-o ţară, care oferă tuturor oportunităţi şi şanse egale.
Noi vrem să trăim într-o ţară unde cuvintele "cetăţean" şi "patriot" nu sunt considerate înjurături, ci valori împărtăşite, indiferent de opinii politice.
Noi vrem să trăim într-o ţară, la oraş sau sat, la centru sau periferie, dar să avem o ocupaţie, să avem condiţii civilizate de existenţă şi să ne putem realiza.
Vrem să trăim într-o ţară nu cu teamă, ci cu respect.
Vrem sa trăim într-o ţară,care să fie un centru cultural şi ştiinţific, pentru întreaga lume.
Noi vrem să trăim într-o ţară unde putem fi mîndri.
Mişcarea Voievod este rezultatul activităţii mişcării de tineret "Voievod" şi reprezintă un grup de tineri entuziaşti implicaţi constant în mai multe manifestaţii şi proiecte sociale, dintre care: un parteneriat cu "Uniunea Veteranilor din R. Moldova" şi cu orfelinatele. Ne propunem astfel să reeducăm şi să încadrăm în societate copii care stau la evidenţă la poliţie şi minorii infractori, acţiuni direcţionate spre propagarea unui mod sănătos de viaţă, împotriva viciilor din societate (narcomania, alcoolismul, vagabondajul). Mişcarea Voievod conlucrează activ cu Uniunea Naţională a Scauţilor din R. Moldova, Ucraina, Rusia, Belorusia, Suedia, Uniunea Studenţilor şi a Tineretului Republicii Moldova.
Existenţa este un drum plin de greutăţi şi situaţii imprevizibile, depăşirea cărora necesită eforturi imense. În acelaşi timp însă viaţa se desfăşoară în unison cu diferite aventuri şi surprize, de aceea ea trebuie privită prin prisma optimismului şi iniţiativei.
Cea mai importantă trăsătură a Mişcării Voievod este opţiunea pregătirii fizice şi morale în condiţii critice de viaţă prin adaptare. Cu doar câteva lucruri strict necesare „voievozii” se pot orienta uşor în cadrul naturii. Folosind harta şi busola ei rezistă în condiţii de ploaie, frig, îngheţ şi, foarte important, pot cu uşurinţă acorda celui de alături primul ajutor medical.
Voievod înseamnă drumul spre prietenie şi armonie sufletească. Mişcarea Voievod, prin intermediul proiectelor sale, cultivă prietenii cu scauţi şi alte etnii. Ea este, de facto, o familie imensă, cu mulţi tineri entuziaşti, care au voinţă, putere şi vise, şi îşi doresc o viaţă unde să domnească pacea, înţelegerea şi armonia.
Jurămîntul Mişcării „Voievod "
"Promit să-mi îndeplinesc datoria în faţa lui Dumnezeu. Să respect strict legile ţării în care locuiesc. Să respect părinţii, învăţătorii, prietenii. Să-mi îndeplinesc conştiincios obligaţiile, principiile şi scopurile trasate de către Mişcarea Voievod.”
Principiile de bază ale „Voievodului”
Să te conduci de ce este mai sfînt:
1. Să asculţi de părinţi;
2. Să-ţi stimezi colegii;
3. Să-ţi respecţi antrenorul;
4. Să participi conștient și activ la antrenamente;
5. Să însuşeşti temeinic regulile competiționale;
6. Să-ţi controlezi emoțiile;
7. Să te autoperfecționezi;
8. Să-ţi fortifici sănătatea;
9. Să-ţi pui anumite cerințe față de sine și să le execuți
|