Arhiv 2018

Al 4-lea eveniment sportiv din cadrul Anului Ștefan cel Mare, desfășurat la Bălți

Duminică, 6 mai, în mun. Bălți s-a desfășurat Turneul Republican de Luptă Naţională “VOIEVOD”, consacrat Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei.

Acesta a fost un eveniment exclusiv oferit în premieră pentru oaspeţii şi locuitorii din Bălți.

 

 

La turneu au participat circa 150 de voievozi din 8 raioane ale ţării.

Primii în concurs au întrat copiii, fiind urmaţi de juniorii şi seniori, care le-au oferit un adevărat spectacol pentru spectatori, demonstrînd tehnici de lupte excelente.

La finalul concursului de la Bălți, cei mai buni sportivi au fost premiați cu medalii, diplome şi trofee, înmînate de oaspeţii de onoare – deputatul în Parlamentul Republicii Moldova Alexandr Nesterovschi și candidatul la funcţia de primar al mun. Bălți Alexandr Usatîi.

Conform bilanțului, locul 1 l-au ocupat voievozii din Orhei și Criuleni, ei acumulînd cîte 115 puncte. Locul 2 le-a revenit voievozilor din Soroca, care au acumulat 95 de puncte, iar locul 3 – voievozii dinRîbnița, cu 60 de puncte.

Preşedintele Federaţiei de Luptă Naţională “VOIEVOD”, Nicolae Pascaru şi administrația locală au apreciat desfăşurarea Turneului Republican drept unul de succes.

Competiția face parte din suita de evenimente consacrate Anului domnitorului Ștefan cel Mare și Sfînt și are drept scop promovarea unui mod de viață sănătos în rîndul tinerei generații.

De menționat că anterior astfel de competiții s-au desfășurat la Criuleni, Căușeni și Chișinău.

Următoarea competiţie urmează să fie desfășurată la Orhei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Resurse Recomandate

  • Voteaza Cel mai bun sportiv
  • Campania Noi - moldovenii
  • Bogdania.MD

  • Voievod inscriere
  • orarul antrenamentelor
  • Parteneri

  • Controlul medical
  • Guvernul Tinerilor din Republica Moldova
  • orarul antrenamentelor
  • WTKA
  • Acte de caritate