Arhiv 2019

Campionatul European Voievod Moldova, la cea de-a şaptea ediţie (VIDEO)

 

 

În cîteva zile, la Orhei, începe cea de-a şaptea ediţie a Campionatului European Voievod Moldova, pregătirile fiind pe ultima sută de metri.

 

Detalii despre acest eveniment sportiv important şi mult aşteptat ne-a oferit liderul Mișcării Naționale „Voievod”, Nicolae Pascaru, potrivit căruia, la ediţia din acest an vor participa sute de sportivi din aproximativ 15 ţări. „Sîntem pe ultima sută de metri a pregătirilor. Vom avea oaspeți sportivi din 15 țări. Au confirmat deja participarea la competiție selecționate din 10 țări. Vor veni echipe puternice din România, Ucraina, Belarus, Polonia, Turcia, Rusia.

 

Va fi un campionat foarte interesant și sîntem bucuroși că organizăm astfel de evenimente în Republica Moldova, pentru că ridică imaginea federației”, a declarat Nicolae Pascaru. Preşedintele „Voievod” spune că sportivii moldoveni s-au pregătit multă vreme pentru ediţia din acest an, iar printre cei care vor lupta pentru o medalie sînt şi campioni mondiali, care au reprezentat cu mîndrie Republica Moldova la competiţii internaţionale.  „Sportivii s-au pregătit mult timp pentru acest eveniment, pentru că trebuie să primim frumos oaspeții, am în vedere chiar și nivelul tactic sau tehnic de luptă.

 

Noi avem nume notorii care vor participa. Este vorba despre Bîrnat Ian, Crețu Denis, Deleu Nicolae – toți campioni mondiali, care au participat cu brio la competițiile internaționale. În cadrul Campionatului european din acest an vom avea lupta la centură”, a adăugat Pascaru. Cît despre adversarii cu care vor concura sportivii moldoveni, Nicolae Pascaru a spus: „Adversarii noștri sînt sportivi bine pregătiți, avînd în vedre selecționata Turciei. Ei foarte des participă la competiții internaționale. Chiar și sportivii din Belarus, Ucraina sau România sînt foarte buni. Sportivii din RM nu fac pași înapoi, mergem numai înainte.

 

Chiar dacă suntem o țară mică, noi avem rezultate foarte bune și la mondiale, și la europene și asta datorită antrenorilor pe care îi avem”. Cea de-a şaptea ediţie a Campionatului European Voievod Moldova va avea loc în data de 11 mai, cu începere de la ora 13:00 şi va aduna peste 500 de tineri sportivi din aproximativ 15 țări din întreaga lume.

Resurse Recomandate

  • Voteaza Cel mai bun sportiv
  • Campania Noi - moldovenii
  • Bogdania.MD

  • Voievod inscriere
  • orarul antrenamentelor
  • Parteneri

  • Controlul medical
  • Guvernul Tinerilor din Republica Moldova
  • orarul antrenamentelor
  • WTKA
  • Acte de caritate