Spot Video

Moldova în Cartea Recordurilor

2011-05-22

Republica Moldova este la un pas de a intra în Cartea Recordurilor. Peste o sută de copii din ţară au venit azi, 21 mai, la Centrului Comercial Shopping MallDova , unde încercă să impresioneze juriul de specialitate de la Guinness Book prin realizarea unei hărţi a Moldovei din monede şi a unei potcoave gigantice din potcoave mai mici.


Cei care vor să înscrie Republica Moldova în Cartea Recorturilor sunt tinerii de la Liceul şi Universitatea Academei de Ştiinţă a Moldovei.


"Sigur că este interesant şi valoros pentru Moldova să facem ceva să ne afirmăm nu numai prin politic cum a fost spus. Cât şi prin felul cum noi sîntem şi să arătăm că suntem şi noi ceva”, spune un elev.


Potrivit lui Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe, Moldova are toate şansele să intre în Cartea Recordurilor "Ne-am convins că până acuma nu există un record similar. Există un record la distanţa unde monetele la câţiva kilometri au fost intr-un rând una lângă alta, dar ca să fie acoperită o hartă este pentru prima dată".


Tinerii au la dipoziţie 190 de mii de monede pe care le vor aplica pe o hartă a Moldovei.


Menţionăm că evenimentul de nominalizare a câştigătorilor în Concursul „Cel mai bun elev inovator” este organizat pentru a patra oară de către Academia de Ştiinţe a Moldovei, Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic, Ministerul Educaţiei, Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală a Republicii Moldova şi Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei.


La eveniment au fost invitaţi prim-ministrul Republicii Moldova Vlad Filat, ministrul educaţiei dnul Mihai Şleahtiţchi, ministrul economiei Valeriu Lazăr, ministrul tineretului şi sportului Ion Ciobanu, ministrul agriculturii şi industriei alimentare Vasile Bumacov, ministrul mediului Gheorghe Şalaru.

Resurse Recomandate

imagine despre federatie

Uniunea veteranilor din or. Livov

imagine despre federatie

Report - Centrul Dunduseni

imagine despre federatie

Report Tabara

  • Voteaza Cel mai bun sportiv
  • Campania Noi - moldovenii
  • Bogdania.MD

  • Voievod inscriere
  • orarul antrenamentelor
  • Parteneri

  • Controlul medical
  • Guvernul Tinerilor din Republica Moldova
  • orarul antrenamentelor
  • WTKA
  • Acte de caritate