Spot Video

Zeci de tineri au fost prezenţi la un concert de caritate într-un club din Capitală

2012-02-19

"Demonstrează că îţi pasă". Acesta a fost îndemnul organizatorilor unui spectacol de caritate, care a avut loc aseară, într-un club din Capitală. Banii donaţi de tinerii care au participat la concert vor ajunge la Casa de Copii din Ialoveni.

La eveniment au fost invitaţi mai mulţi interpreţi autohtoni şi dansatori.

"Dar din dar se face raiul. Să fim totuşi alături de lumea care e puţin mai tristă decât noi", a îndemnat interpreta Doina Sulac.

"Personal mie mi-a făcut o deosebită plăcere să fiu prezent aici atunci când m-au invitat ca să prezint. O secundă şi un gram de bucurie pe faţa unui copil înseamnă mult, mai mult decât nişte bani din partea noastră", a spus prezentatorul concertului.

"Eu aş fi vrut să ofer ceva de la mine. Să spunem că 25 de lei nu sunt bani atât de mulţi", a menţionat un tânăr.

Scopul acestui eveniment a fost colectarea resurselor financiare pentru Casa de Copii din Ialoveni.

"Este vorba despre Casa de Copii cu dizabilităţi din Raionul Ialoveni. Este vorba de un copil în vârstă de 4 luni, Ionel Guştiug, un copil care are un viciu cardiac, e o istorie mult mai tristă decât celelalte. Însă, vrem ca banii colectaţi astăzi să fie împărţiţi în mod egal", a explicat Ministrul Culturii din Guvernul Tinerilor, Natalia Borta.

Publika TV a fost partenerul media al evenimentului, organizat de Ministerul Culturii din cadrul Guvernului Tinerilor.

Şi prietenii noştri care de obicei care sunt alături de voia bună şi frumoasă, care sunt întotdeauna receptivi, Publika Tv, aplauze vă rog!

Banii obţinuţi din vânzarea biletelor vor ajunge la Casa de Copii din Ialoveni.

Resurse Recomandate

imagine despre federatie

Report Praga

imagine despre federatie

VOIEVOD MAXIMUS-2014

  • Voteaza Cel mai bun sportiv
  • Campania Noi - moldovenii
  • Bogdania.MD

  • Voievod inscriere
  • orarul antrenamentelor
  • Parteneri

  • Controlul medical
  • Guvernul Tinerilor din Republica Moldova
  • orarul antrenamentelor
  • WTKA
  • Acte de caritate