Spot Video

Sportivii moldoveni – învingători ai concursului european "Voievod-2013"

Sportivii moldoveni – învingători ai concursului european Voievod-2013În weekendul trecut, la Chişinău a avut loc a avut loc campionatul eurasiatic "Voievod-2013". Sportivii moldoveni s-au clasat pe locul I la probele pe echipe. Pe locul II se află echipa din Azerbaidjan, iar pe locul al III-lea ‒ sportivii din Letonia.

În mod tradiţional, în cadrul festivalului a avut loc ceremonia de înmînare a copiei sabiei lui Ștefan cel Mare și a unei icoane. De această dată, acest premiu simbolic a fost cîștigat de descendentul marelui scriitor Alecu Russo, președintele executiv al Comunității Moldovenilor din România, Marian Russo. Potrivit organizatorilor campionatului, premiul a fost acordat pentru promovarea valorilor și tradițiilor poporului moldovenesc.

"Mă bucur foarte mult că am fost invitat la acest eveniment, sînt mîndru de acest premiu și cred că tînăra generație de sportivi va reprezenta cu onoare Republica Moldova la competițiile internaționale", a spus Marian Russo.

"Sîntem foarte mulţumiţi de faptul că la festivalul nostru au venit echipe puternice din străinătate. Din partea R.Moldova s-au prezentat sportivii cei mai pregătiți din diferite regiuni, inclusiv de pe malul stîng al Nistrului. Sperăm că, la fel ca în anii precedenți, ei vor demonstra rezultate bune", a declarat președintele Federației "Voevod", Nicolae Pascaru.

"Ne place foarte mult să venim în Moldova. Campionatul este puternic, vedem aici mulți băieţi cu experiență, de aceea participarea la el este interesantă", a spus sportiva din Letonia, Ana Solomco.

Festivalul european „Voevod -2013” s-a desfăşurat pentru a treia oară, reunind peste 300 de participanți din 10 de țări. Printre aceștia se numără sportivi din Rusia, Ucraina, Azerbaidjan și Letonia.

 

 

 

Sursa: noi.md

Resurse Recomandate

  • Voteaza Cel mai bun sportiv
  • Campania Noi - moldovenii
  • Bogdania.MD

  • Voievod inscriere
  • orarul antrenamentelor
  • Parteneri

  • Controlul medical
  • Guvernul Tinerilor din Republica Moldova
  • orarul antrenamentelor
  • WTKA
  • Acte de caritate