Arhiv 2016

Acte de caritate, desfășurate de o casă de milostenie și „Voievod”

 

Duminică, 21 februarie 2016, sub patronajul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, al Casei de Milostenie „Sf. Mc. Marea Cneaghină Elizaveta” din Chișinău, membrii Mișcării de Tineret “Voievod”, Guvernului Tinerilor, Fundației pentru Dezvoltare Ecologica “EcoDava” si “YMCA Moldova”, au distribuit “Un prînz cald, o vorbă caldă”. Tinerii le-au împărțit oamenilor străzii peste 100 de prînzuri calde (sarmale, cartofi copți în cuptor, chifle) în locuri publice din municipiul Chișinău. Pe viitor voluntarii intenționează să extindă proiectul și să hrănească pînă la 500 de oameni nevoiași.

Menționăm ca unul dintre obiectivele urmărite este și mobilizarea tinerilor pentru ajutorarea oamenilor străzii. În acțiunile de caritate din cadrul proiectului, care se desfășoară în parteneriat cu Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, sînt implicați peste o sută de voluntari tineri de cel puțin 16 ani.

Este important ca tinerii din Republica Moldova să fie mai aproape de Biserica Ortodoxă, promovînd valorile tradiționale, valorile familiei, ajutorînd oamenii săraci ajunși la disperare în urma încercărilor vieții.

Prin mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, la 16 ianuarie 2016, Casa de Milostenie „Sf. Mc. Marea Cneaghină Elizaveta” și-a deschis ușile.

În dimineața zilei, ÎPS Mitropolit Vladimir, dimpreună cu un sobor de slujitori, a săvîrșit slujba de sfințire și binecuvîntare a Casei de Milostenie în cinstea Sfintei Muceniţe Marea Cneaghină Elisaveta, instituție socială și de ajutorare a aproapelui, organizată conform următoarelor direcții de activitate:

1. Secția ajutor social
Zilnic se va organiza un prînz pentru boschetari. Familiile social-vulnerabile vor primi ajutor material la domiciliu.
2. Secția moral-spirituală
Săptămînal, se vor desfășura lecții de catehizare (ore duminicale) pentru maturi și copii, potrivit orarului stabilit.
2. Secția juridică
Săptămînal, creștinii ortodocși vor putea beneficia de consultații juridice potrivit orarului stabilit.
4. Secția medicală
Va oferi ajutor medical la cerere boschetarilor și consultații ale medicului naturist pentru toți.


***


Întîistătătorul a binecuvîntat acțiunea de caritate și i-a îndemnat pe cei care se vor implica în această lucrare de suflet să muncească cu multă jertfire spre a-i sprijini pe cei săraci și neputincioși.

Vă întrebați cu ce ați putea contribui și dumneavoastră? Lucrurile care vi se par neînsemnate pot fi de mare folos celor care duc lipsă de ele:

• Produse alimentare (produse și derivate din cereale: hrișcă, faină de porumb, arpacaș de grîu, orez, pîine etc.; produse lactate: brînzeturi, smîntînă, lapte etc.; ouă, ulei, pește și carne, fructe, legume: cartofi, ceapă, morcov, varză etc.);
• Produse de igienă personală (săpun, șampon, detergenți, produse de uz chimic etc.);
• Medicamente;
• Îmbrăcăminte și încălțăminte (în stare adecvată pentru a putea fi ulterior utilizată);
• Mobilă veche utilizabilă;
• Ajutor financiar ocazional și lunar.

Casa de Milostenie „Sf. Mc. Marea Cneaghină Elizaveta” se află în mun. Chișinău, str. Schinoasa 2, tel. de contact: 079 01 83 01; e-mail: casademilostenie@mail.ru.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


 

Resurse Recomandate

  • Voteaza Cel mai bun sportiv
  • Campania Noi - moldovenii
  • Bogdania.MD

  • Voievod inscriere
  • orarul antrenamentelor
  • Parteneri

  • Controlul medical
  • Guvernul Tinerilor din Republica Moldova
  • orarul antrenamentelor
  • WTKA
  • Acte de caritate