După un cumplit război, care a durat aproape 10 ani de zile, la 15 februarie 1989 trupele armatei sovietice au fost retrase din Afganistan. Anul acestas-au împlinit 26 de ani de la acest eveniment, pentru a patra dată este marcată oficial în Republica Moldova Ziua comemorării celor căzuţi în războiul din Afganistan. Cu această ocazie, în toate localităţile republicii au fost organizate acţiuni de comemorare a soldaţilor-internaţionalişti. Federația Voievod a organizat în orașul Căuseni Cupa Regiunilor la lupta națională Voievod în memoria celor căzuți în acel război . La eveniment au participat sportivi din mun.Chișinău ,Criuleni,Orhei, Ialoveni,Anenii-Noi,Strășeni , Hîncești.
Cupa regiuniei de Luptă Naţională Voievod, se desfăşoară pentru prima oară la Căuşeni. Primii în concurs au intrat copii, ei fiind premiaţi la sfârşitul evoluţiilor cu medalii, diplome şi trofeie chiar de preşedintele federaţiei naţionale de lupte Voievod. Cel mai mare spectacol l-au făcut însă luptătorii stilului de luptă "voievod tradiţional". La turneu au participat aproape 100 de sportivi din 6 regiuni ale ţării . Competiţiile au durat la Căuşeni aproape întreaga zi la final au fost premiaţi cei mai buni.
E de remarcat faptul, că competiţiile au avut loc întru comemorarea eroilor căzuţi în luptele din Afganistan, anume veteranii acestui cumplit şi îngrozitor război, au fost printre primii care au ripostat atacurilor separatiștilor din stânga Nistrului, iar 44 de participanți ai războiului din Afganistan şi-au jertfit viaţa pentru suveranitatea şi integritatea Republicii Moldova.