Clubul Voievod „Maximus” a dat start unui proiect nou - "OPEN RING GENERAȚIA NOUĂ", o competiție care are drept scop promovarea sportivilor începatori precum şi selectarea către competițiile republicane.
Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a două zile în sala modernizată a clubului „Maximus” din oraşul Orhei.
În competiție au participat circa 100 de sportivi din categoriile copii şi juniori începători, care au oferit un adevărat spectacol pentru părinţi şi oaspeţi.
După mai multe ore de luptă, cei mai buni au fost premiați cu diplome de grad și medalii.
Vicepreședintele Federației Voievod, Oleg Sclifos a menționat că această competiție este primul pas important spre marile performanțe sportive.
Mulțumim mult micilor campioni pentru curaj, părinţilor pentru susţinere, echipei de arbitri, conducerii Federației Voievod.
Proiectul nou - "OPEN RING GENERAȚIA NOUĂ", s-a desfășurat cu succes!!!