Arhiv 2018

Turneul Raional VOIEVOD "CUPA NUMBER ONE" 2018

 

 

Recent, cei mai buni sportivi din raionul Criuleni s-au întors acasă cu 12 medalii de la cea mai mare competiţie de arte marţiale din România – Cupa Judgement Day 2018.

 

Duminică, 09 decembrie, în oraşul Criuleni s-a desfășurat ediția a I-a a Turneului Raional "Cupa Number One" 2018 la Lupta Naţională “VOIEVOD”, consacrat Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei.

 

La turneu au participat circa 100 de voievozi din 8 loclități a raionului Criuleni.

 

Înainte de startul competiţiei voievozii au depus flori la monumentul marelui voievod Ștefan cel Mare și Sfînt.

 

La deschiderea oficială a turneului, cu un mesaj de încurajare pentru sportivi a venit Vicepreședintele Federației „VOIEVOD”, Oleg Sclifos.

 

Antrenorul Școlii Sportive Criuleni şi a Clubului Voievod "Number One", Adrian Burunsus, susține că aceasta competiție este un bun prilej pentru tinerii sportivi din raion să se afirme, iar sportvii care vor avea cel mai mare rezultat, vor avea posibilitatea ulterior să participe la Campionatul Republicii Moldova “VOIEVOD” 2018.

 

Înainte de lupte voievozii au avut parte de un seminar de reguli şi comportament în timpul luptelor, oferit de triplu campion mondial la lupte unificate, Nicolae Deleu. “Pentru a obține succes, sportivul trebuie să fie educat și disciplinat, susține campion mondial, iar astfel de competiții reprezintă un test necesar pentru tinerii sportivi.

 

Primii pe saltelele de luptă au ieșit copiii şi cadeţii, fiind urmaţi de juniori şi seniori, care au concurat în două probe: semi-contact şi full-contact. Desigur toți sportivii au fost echipați la maxim.

 

La finalul concursului de la Criuleni cei mai buni sportivi au fost premiați cu medalii, diplome şi cu surprize plăcute din partea organiztorilor.

 

Conform totalurilor, "Cupa Number One" 2018 au obținut sportivii echipei din Dubăsarii Vechi.

 

Potrivit preşedintelui Federaţiei “VOIEVOD”, Nicolae Pascaru, acestea evenimente sportive educă în tînăra generația spiritul patriotic, dragostea şi devotamentul faţă de Patria şi poporul din care fac parte. Competiția face parte din suita de evenimente consacrate Anului domnitorului Ștefan cel Mare și Sfînt și are drept scop promovarea unui mod de viață sănătos în rîndul tinerei generații.

 

Acesta a fost un eveniment exclusiv de importanță raională oferit în premieră pentru locuitorii din raionul Criuleni.

 

Sportivii Clubului Voievod "Number One" sunt gata de luptă și pregătiţi de Campionatul Republicii Moldova “VOIEVOD” 2018.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Resurse Recomandate

  • Voteaza Cel mai bun sportiv
  • Campania Noi - moldovenii
  • Bogdania.MD

  • Voievod inscriere
  • orarul antrenamentelor
  • Parteneri

  • Controlul medical
  • Guvernul Tinerilor din Republica Moldova
  • orarul antrenamentelor
  • WTKA
  • Acte de caritate