Spot Video

La Coşniţa au fost reînhumate rămăşiţele soldaţilor sovietici

2012-06-22

Osemintele a şapte soldaţi ai Armatei Roşii au fost reînhumate azi, în ziua celei de-a 71-a aniversări a Marele Război pentru Apărarea Patriei, în satul Coşniţa, Dubăsari. După slujba de prohodire de la biserică, cu onoruri, osemintele soldaţilor au fost înhumate în mormîntul frăţesc de la memorialul din sat.

"Noi nu ştim numele lor, nu ştim cine sînt, dar le datorăm celor care şi-au dat viaţa lor pentru ziua de astăzi şi pentru viitorul copiilor noştri. Memoria trebuie să fie sfîntă", a menţionat preşedintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi.

Osemintele soldaţilor au fost descoperite de cercetaşi la începutul lunii într-un cimitir ostăşesc neînregistrat de la marginea localităţii. Numele acestor soldaţi sovietici sînt necunoscute. Potrivit cercetaşilor, împreună cu osemintele au fost găsite lopăţele din dotarea Armatei Roşii, nasturi şi alt echipament din timpul războiului.

Pe malurile Nistrului, în apropiere de Coşniţa, unde în 1941 şi 1944 s-au dat lupte sîngeroase, au fost ucişi peste 5500 de soldaţi. Din 1989, mai mult de jumătate dintre aceştia au fost identificaţi şi reînhumaţi. Căutarea celor care au căzut în timpul războiului continuă.

Ceremonia de reînhumare a fost organizată de către activiştii "Clubului istorico-patriotic rus", Organizaţia obştească "August", Consiliul raional Dubăsari şi alte organizaţii non-guvernamentale.

Resurse Recomandate

imagine despre federatie

Report - Campionatul Chircaesti

imagine despre federatie

Legitimă Apărare

  • Voteaza Cel mai bun sportiv
  • Campania Noi - moldovenii
  • Bogdania.MD

  • Voievod inscriere
  • orarul antrenamentelor
  • Parteneri

  • Controlul medical
  • Guvernul Tinerilor din Republica Moldova
  • orarul antrenamentelor
  • WTKA
  • Acte de caritate