Spot Video

Forumul internaţional de tineret „Unitate prin diversitate”

2011-04-04

Pentru prima dată în Republica Moldova a fost organizat Forumul internaţional de tineret „Unitate prin diversitate”, care a găzduit organizaţii de tineret din Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Letonia, Polonia şi alte ţări. Summitul a fost organizat cu scopul de a promova ideile tinerilor şi de a implementa proiecte concrete ale acestora. ”Sîntem interesaţi să facem schimb de experienţă, cu scopul de a promova toleranţa, solidaritatea şi egalitatea minorităţilor naţionale printre tineri”, a spus organizatorul evenimentului, preşedintele Mişcării de Tineret ”VOIEVOD” Nicolae Pascaru.


Potrivit lui Pascaru, problema consolidării naţionale în jurul unor valori şi interese comune este o temă actuală pentru mai multe state. El s-a arătat mulţumit de faptul că în cadrul forumului s-au adunat reprezentanţi din alte ţări, care urmează să-şi unească ideile, pentru a le promova împreună.


Prezentă la eveniment, preşedinta Guvernului Tinerilor din UTA Găgăuzia Nina Dimoglo a spus că tinerii sînt un potenţial partener al statului în realizarea unor planuri strategice ale ţării. Mai mult, aceasta a declarat că tinerii pot deveni un partener real doar atunci, cînd sînt depăşite unele bariere precum conservatismul, infantilismul, apolitismul şa. Potrivit ei, participarea la asemenea evenimente are ca obiectiv primar dezvoltarea şi cultivarea respectului, fermităţii şi toleranţei tinerilor.


Preşedintele de onoare al Partidului Democrat Dumitru Diacov a declarat că, pentru a trăi paşnic într-o ţară, este necesar, în primul rînd, de a calma spiritele, pentru ca toate minorităţile naţionale să se simtă bine. Forumul a fost organizat de Guvernul Tinerilor din Republica Moldova, organ consultativ, instituit la 7 februarie 2011 de către Federaţia de Luptă Naţională „VOIEVOD” şi Guvernul Tinerilor din Găgăuzia, împreună cu alte organizaţii non-guvernamentale. Guvernul Tinerilor din Republica Moldova este format cu scopul de a atrage tinerii în procesul de soluţionare a problemelor social–economice.

Resurse Recomandate

imagine despre federatie

фвфв ыв фв ф

imagine despre federatie

Report - Campionatul Chircaesti

imagine despre federatie

Report Timati

  • Voteaza Cel mai bun sportiv
  • Campania Noi - moldovenii
  • Bogdania.MD

  • Voievod inscriere
  • orarul antrenamentelor
  • Parteneri

  • Controlul medical
  • Guvernul Tinerilor din Republica Moldova
  • orarul antrenamentelor
  • WTKA
  • Acte de caritate