Mişcarea de Tineret Voievod, în semn de recunoştinţă şi respect faţă de marele voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt, canonizat graţie meritelor sale, recunoscut de popor şi biserică, va omagia ziua de 2 iulie cu un program educativ. La ora 9:00 dimineaţa reprezentanţii Mişcării Voievod vor depune flori la monumenul Ştefan cel Mare şi Sfînt.
Anul acesta se împlinesc 555 de ani de la înscăunarea lui Ștefan al III-lea pe tronul Moldovei. În glorioasa şi îndelungata sa domnie (1457-1504) Ştefan III cel Mare s-a manifestat, întîi de toate, ca promotor al consolidării puterii centralizate a statului medieval. Aceasta fiind chezăşia independenţei ţării, ocrotirii integrităţii ei teritoriale, afirmării ei în contextul european. În acest scop Ştefan al III-lea promovează o politică de întărire a autocraţiei şi de restabilire a domeniului domnesc.
Considerăm că aceasta data nu este doar una simbolică ci una emblematică pentru poporul moldovenesc consolidate în trecut în jurul unor valori naţionale care le-au adus echilibrul spiritual şi forţa de a trece peste timpuri grele marcate de razboaie. Faptele marelui domnitor a întruchipat nu doar inteligenţa şi arta de a conduce dar şi capacitatea de a uni poporul în jurul unei idei promovate de unii şi pînă astazi.
Federaţia de Luptă Naţională “Voievod”, care include şi o Mişcare de Tineret, încă de la primii ani de la data fondării a fost adeptul principiilor şi valorilor promovate de Ştefan cel Mare şi Sfînt, un apărător al creştinităţii şi neamului nostru, un om al dreptăţii, mereu aproape de insuşirile şi năzuinţele noastre. Prin chipul lui Ştefan cel Mare poporul nostru din toate hotarele a cunoscut recunoaştere şi respect.
Stilul de luptă ”Voevod” nu înseamnă doar pregătirea unui sportiv în baza unor elemente caracteristice luptei naţionale dar şi educaţie în spiritul creştinităţii, toleranţei şi încrederii. Lupta este tratată ca o formă de manifestare paşnică, promovată în sălile de antrenament iar doctrina ”Voievod” ca o modalitate de însuşire a unor principii de viaţă care ar readuce echilibrul spiritual, într-o lume aflată în căutarea propriei conştiinţe naţionale.